Fluierar de mlaștină
Tringa glareola
Autor: Cristian Mihai
STATUT LEGAL DE CONSERVARE
DISTRIBUȚIE
Arealul de reproducere al speciei este foarte vast și cuprinde: Scoția, zone din Danemarca și nordul Germaniei, Peninsula Scandinavă, Statele Baltice, Belarusul, nordul Ucrainei, Rusia cu excepția nordului extrem, nordul Kazahstanului, nordul Mongoliei și al Chinei. Teritoriile de iernare sunt și acestea foarte întinse: zone mici din sudul Spaniei, părți din coastele nord-vestice ale Africii, Valea Nilului, continentul african la sud de Sahara, nordul Israelului, sudul Irakului, părți din sudul Peninsulei Arabe, părți din Pakistan și aproape toată India, Indochina, sudul Chinei, Indonezia, Malaezia, Filipine și zone de coastă și interioare din Australia.
În România, specia apare pe perioada migrației, când este probabil cea mai comună specie de fluierar (Tringa) de la noi.
POPULAȚIE
Populația europeană este cuprinsă între 763.000 și 1.520.000 de perechi cuibăritoare și pare să fie stabilă.
Populația care tranzitează România pe parcursul migrației este estimată la 50.000-300.000 de exemplare.
MEDIUL DE VIAȚĂ ȘI BIOLOGIA SPECIEI
Este o specie migratoare, care traversează Europa și Orientul Mijlociu pe un front larg. Adulții încep să părăsească teritoriile de reproducere la sfârșitul lui iunie, iar juvenilii îi urmează la sfârșitul lui august, specia ajungând în Africa tropicală în perioada cuprinsă între sfârșitul lunii iulie și octombrie. Pe parcursul migrației spre sud, păsările fac escale frecvente în zone din Europa (mai ales în Franța și Italia), după care zboară peste Sahara. Pornirea spre nord din teritoriile de iernare se face între sfârșitul lunii martie și începutul lui aprilie, iar teritoriile de reproducere încep să fie reocupate la sfârșitul lui aprilie (la începutul lui iunie în zonele nordice ale Rusiei). Reproducerea se realizează din mai până în mijlocul lunii iunie. Unele dintre păsările care nu se reproduc pot rămâne peste vară în zonele sudice.
Cuibărește în perechi solitare dispersate (uzual 1-10 perechi/km², până la 50 de perechi/km² în zona pădurilor de tundră), dar iarna poate să stea în grupuri mici sau chiar în stoluri mai mari (20-50 de exemplare). În migrație se pot forma și stoluri mari, de peste 1.000 de exemplare. În sezonul de reproducere ocupă zonele umede deschise din pădurile boreale, zonele de tufișuri cu sălcii, mesteceni pitici și molizi aflate între tundră și taiga, zonele umede de tundră cu tufișuri, precum și zonele mlăștinoase cu vegetație bogată (rogozuri, mușchi, ierburi). În afara sezonului de reproducere, specia e mult mai puțin regăsită în zonele cu arbori, fiind mai des întâlnită în habitate deschise, cum sunt malurile lacurilor naturale și artificiale cu apă dulce, mlaștinile nămoloase, malurile bogat înierbate ale apelor curgătoare, amenajările pentru epurarea apelor, culturile de orez, bălțile temporare, zonele mlăștinoase, câmpurile inundate și canalele de irigație. Apare rar în habitatele de coastă, dar poate fi observată pe lângă curgerile din mlaștinile sărate și prin mlaștinile de mangrove.
În timpul sezonului de reproducere, specia consumă hrană de origine animală: insecte mici (de până la 2 cm lungime), mai ales din grupul celor acvatice (coleoptere, hemiptere, diptere). În afara sezonului de reproducere, specia are o dietă mai variată, formată din insecte acvatice și terestre, viermi, păianjeni, crustacee, melci, pești mici (sub 2 cm lungime) și broaște, precum și din materii vegetale, cum ar fi semințele.
Cuibul este o mică adâncitură în sol, fiind căptușit cu material vegetal și amplasat în vegetația deasă sau pe o ridicătură, caz în care poate să fie uneori înconjurat de apă. Poate să cuibărească și în copaci, în cuiburile abandonate ale altor specii (de exemplu, în foste cuiburi de sturzi). Femela depune o singură pontă pe sezon, formată din 3-4 ouă, care sunt incubate de către ambii părinți timp de 22-23 de zile. În primele 7-10 zile de la ieșirea din ouă, puii sunt îngrijiți de către ambii părinți, iar apoi doar de către mascul. Puii devin capabili de zbor la o lună de la eclozare.
AMENINȚĂRI
- Pierderea și alterarea habitatului.
- Poluarea și gestionarea defectuoasă a apelor.
MĂSURI DE CONSERVARE NECESARE
- Respectarea restricțiilor în zonele ripariene și costiere, inclusiv a celor care se referă la construcții.
- Managementul deșeurilor și al apelor uzate în preajma zonelor umede.
- Menținerea de fâșii necultivate de minimum 1,5 m lățime între terenurile cultivate și zonele umede, unde folosirea chimicalelor să fie strict interzisă.
- Încurajarea folosirii produselor agrochimice selective și cu toxicitate redusă și evitarea folosirii semințelor tratate pe terenurile din vecinătate.
- Evaluarea nivelului de poluare a zonelor umede și realizarea programelor destinate îmbunătățirii calității apei.
- Managementul adecvat al nivelului apelor din ecosistemele acvatice, în acord cu necesitățile ecologice ale speciei.
- Interzicerea proiectelor de infrastructură în zonele umede și a lucrărilor de curățare / mentenanță a canalelor, dacă nu sunt necesare pentru managementul sitului. Excepțiile trebuie autorizate de autoritatea de management a ariei protejate.
- Identificarea zonelor de migrație, hrănire și aglomerare importante pentru conservarea speciei.
- Promovarea studiilor referitoare la diverse aspecte ale biologiei speciei, inclusiv cele referitoare la parametrii demografici.