3.2. Protocol de monitorizare pentru speciile cuibăritoare acvatice şi palustre

Scopul acestei scheme este de a evalua numărul total de perechi cuibăritoare pentru fiecare specie acvatică sau dependentă de mediul acvatic și de a colecta date de distribuție pentru restul speciilor cuibăritoare din pătrat.

Este o metodă complexă, astfel fiind obligatorie cunoașterea amănunțită a metodologiei înainte de ieșirea pe teren.

Corcodel mare (Podiceps cristatus), specie care face obiectul monitorizării

Metode de eșantionaj la nivel național

Unitățile de evaluare pentru această metodologie de monitorizare sunt pătratul de 2x2 km și punctul. Amplasarea punctelor de observație se face manual, strict în habitate acvatice/zone umede, cu respectarea criteriului ca distanța dintre puncte să fie mai mare de 400 de metri.

Metodologia de față este elaborată pentru implementare la nivel național (adaptările specifice pentru zone mai reduse ca suprafață se regăsesc mai jos, în secțiunea 3.2.6. Alternative ale metodologiei pentru implementare în arii protejate sau alte evaluări locale).

Metodologia fiind una cu specific ridicat (doar pentru speciile dependente de zonele umede), pentru realizarea eșantionajului la nivel național s-a ținut cont de distribuția habitatelor acvatice la nivel național.

În eșantionajul elaborat conform metodologiei, unitățile de bază sunt pătratul și punctul. Au fost amplasate în total 325 de pătrate de 2x2 kilometri (bazate pe grilajul standard utilizat în cadrul mai multor scheme de monitorizare).
În cadrul a 213 pătrate dintre cele selectate sunt amplasate câte 4 puncte de inventariere, rezultând un total de 852 de puncte de monitorizare. Amplasarea punctelor de observație s-a făcut manual, strict în habitate acvatice/zone umede, dat fiind specificul programului. Restul de 112 pătrate au fost desemnate ca pătrate suplimentare, doar pentru acoperire totală, în imediata vecinătate a pătratelor mai puțin complexe (ca habitate), astfel încât să poată fi acoperite de observatori în aceeași sesiune (zi) de lucru.

Pentru elaborarea eșantionajului s-a utilizat metoda aleatorie bazată pe stratificare (stratified random sampling). Această metodă presupune amplasarea aleatorie a unităților de eșantionaj, însă ponderat cu procentul diverselor tipuri de habitate (asigură acoperirea reprezentativă a diverselor tipuri de habitate). Această abordare are avantajul că datele obținute sunt reprezentative (acoperind habitatele țintă), însă are și un dezavantaj: habitatele cu suprafață redusă (procentual reduse față de total) vor fi subreprezentate. Acest aspect poate fi compensat prin amplasarea unor unități de eșantionaj suplimentare (vezi detalierea acestui proces mai jos).

Elaborarea eșantionajului a ținut cont de următoarele principii (atât la nivelul amplasării pătratelor, cât și la nivelul amplasării punctelor):

• reprezentativitate la nivel spațial și pe tipuri de habitate: conform acoperirii cu habitate țintă, atât la nivelul regiunilor, cât și la nivelul tipurilor de habitate acvatice;
• reprezentativitate la nivelul rețelei Natura 2000, respectiv la nivelul Ariilor de Protecție Specială Avifaunistică: amplasarea unităților de eșantionaj a avut în vedere distribuția ariilor Natura 2000, pentru ca datele colectate să fie utilizabile și în cadrul analizelor specifice rețelei;
• principiul compensării: pentru habitatele cu reprezentativitate redusă, numărul de unități de eșantionaj a fost crescut, pentru a asigura cantitatea de date necesară diverselor analize.

Figura 1. Harta cu distribuția eșantionajului

Repetabilitatea

Pentru monitorizare este recomandabil ca repetarea întregului eșantionaj să se facă o dată la 3 ani (fiecare unitate de eșantionaj să fie evaluată de 2 ori în intervalul de 6 ani) și un număr minim de 60 de pătrate să fie repetat anual.
În cazul în care nu este posibilă repetarea în acest mod, este obligatoriu ca toate eșantioanele să fie evaluate cel puțin o dată în intervalul de 6 ani.

Perioada observațiilor în teren

Metodologia prevede trei vizite obligatorii ale pătratului, completate cu o vizită suplimentară în felul următor:
• 20 aprilie - 10 mai – vizită obligatorie pentru efectuarea numărătorii în puncte (A1), pentru acoperirea totală a pătratului (A2) și evaluarea coloniilor de cuibărit (A3);
• 15 mai - 5 iunie – vizită obligatorie pentru efectuarea numărătorii în puncte (A1), pentru acoperirea totală a pătratului (A2) și evaluarea coloniilor de cuibărit (A3);
• 10 iunie - 30 iunie – vizită obligatorie pentru acoperirea totală a pătratului (A2) și evaluarea coloniilor de cuibărit (A3);
• 5 iulie - 25 iulie – vizită opțională, efectuată în mod voluntar. Se recomandă în cazul pătratelor în care s-a identificat o colonie cuibăritoare de chire sau chirighițe și se dorește evaluarea succesului de cuibărit.

Observațiile trebuie efectuate la un interval de minimum 14 zile între ieșiri.

Evaluarea în fiecare unitate de eșantionaj presupune trei activități diferite, care se desfășoară conform calendarului detaliat mai jos. Nu se va folosi playback-ul (pentru a provoca păsările să răspundă).
Pătratele nu vor fi monitorizate în condiții meteo nefavorabile (vizibilitate slabă, vânt puternic, ploaie puternică etc.).

Activități:

A1. Numărătoare în puncte prestabilite (vezi descrierea detaliată);
A2. Acoperirea totală – numărarea tuturor perechilor cuibăritoare de corcodei, stârci, lebede, călifari, raţe, lișițe, găinuşe de baltă, limicole, codalbi și ereți de stuf din pătratul de 2x2 km (vezi descrierea detaliată);
A3. Numărarea cât mai exactă a tuturor coloniilor de cuibărit identificate în pătratul de 2x2 km (vezi descrierea).

Observatorul va ajunge la pătratul desemnat (vezi Figura 2) cu 15 minute înainte de răsăritul soarelui și până la ora 9:00 va efectua numărătoarea în 4 puncte prestabilite (fixe, activitatea A1). Este esențială respectarea acestor limite de timp pentru comparabilitatea datelor colectate. Aceste puncte sunt furnizate observatorului de către coordonatorul programului.

Buhai de baltă (Botaurus stellaris), specie monitorizată în cadrul protocolului

Metoda are ca țintă în primul rând speciile dependente de mediul acvatic (vezi Anexa 1), însă în aplicarea metodologiei se vor colecta date pentru toate speciile observate în unitatea de eșantionare.

Țigănuș (Plegadis falcinellus), specie monitorizată în cadrul protocolului

Lopătar, Pescăruș râzător, Stârc galben, Corcodel cu gât negru, Gâscă de vară, Stârc roșu, Chiră de baltă, Fluierar de zăvoi, Cârstel de baltă, Găinușă de baltă, Lișiță, Erete de stuf, Pasărea ogorului, Cormoran mare, Cormoran mic, Prundăraș de sărătură, Stârc cenușiu, Cresteț pestriț, Cârstel (cristel) de câmp, Rață cârâitoare, Chirighiță neagră, Corcodel mare, Rață mare, Țigănuș, Sitar de mal, Pescăruș cu picioare galbene, Pescăruș cu cap negru, Ciovlică ruginie, Culic mare, Călifar roșu, Rață roșie, Călifar alb, Piciorong, Stârc pitic, Stârc de noapte, Cresteț mic, Scoicar, Codalb, Rață lingurar, Pelican comun, Egretă mare, Buhai de baltă, Fluierar cu picioare roșii, Barză neagră, Rață cu cap castaniu, Chirighiță cu obraz alb, Chirighiță cu aripi albe, Fluierar de munte, Cresteț cenușiu, Becațină comună, Pescăraș albastru, Lebădă de vară, Rață moțată, Corcodel mic, Chiră de mare, Corcodel cu gât roșu, Egretă mică, Ferestraș mare, Pescăriță râzătoare, Prundăraș gulerat mic, Rață mică, Gaie neagră, Pelican creț, Nagâț, Stârc de cireadă, Ciocîntors, Rață cu ciuf, Rață pestriță, Pescăruș pontic, Chiră mică

Evaluarea în fiecare unitate de eșantionaj presupune trei activități diferite, care se desfășoară conform calendarului detaliat mai jos. Nu se va folosi playback-ul (pentru a provoca păsările să răspundă).
Pătratele nu vor fi monitorizate în condiții meteo nefavorabile (vizibilitate slabă, vânt puternic, ploaie puternică etc.).

Activități:

A1. Numărătoare în puncte prestabilite (vezi descrierea detaliată);
A2. Acoperirea totală – numărarea tuturor perechilor cuibăritoare de corcodei, stârci, lebede, călifari, raţe, lișițe, găinuşe de baltă, limicole, codalbi și ereți de stuf din pătratul de 2x2 km (vezi descrierea detaliată);
A3. Numărarea cât mai exactă a tuturor coloniilor de cuibărit identificate în pătratul de 2x2 km (vezi descrierea).

Activitatea în pătrate se derulează astfel:

Observatorul va ajunge la pătratul desemnat (vezi Figura 2) cu 15 minute înainte de răsăritul soarelui și până la ora 9:00 va efectua numărătoarea în 4 puncte prestabilite (fixe, activitatea A1). Este esențială respectarea acestor limite de timp pentru comparabilitatea datelor colectate. Aceste puncte sunt furnizate observatorului de către coordonatorul programului.

Figura 2. Harta de detaliu privind amplasarea unităților de eșantionaj

Fiecare observator va primi câte un caiet de teren pentru fiecare ieșire; caietul conține formulare pentru observațiile în puncte, câte o hartă a unității de eșantionare și tabelele centralizatoare. Pentru notarea observațiilor se vor folosi paginile cu cele 4 puncte și cercuri de observație, în felul următor:
• se vor carta habitatele în cercul de observație de 200 de metri, orientând corect cercul spre nord, observatorul stând în centrul cercului;
• se va face numărătoare în puncte prestabilite pentru toate speciile observate, indiferent dacă sunt specii acvatice sau nu;
• punctele sunt marcate și pe hartă (vezi activitatea A2) și vor fi încărcate în GPS; ele sunt amplasate obligatoriu în zona vegetației palustre sau în vecinătatea acesteia;
• se va nota în cercul din caietul de teren numărul de indivizi observați/auziți din fiecare specie, pe măsură ce vor fi auziți, la categoria corespunzătoare de distanță (0-50 m, 50-100 m, 100-200 m, peste 200 m);
• speciile observate în zbor vor fi trecute la categoria „în zbor”, fără specificarea distanței;
• în tabelul de sub cercul de observație se vor centraliza datele, fiecare rând reprezentând o specie, iar la fiecare categorie se va specifica numărul total de indivizi observați în categoria respectivă;
• speciile acvatice (de ex. rațe, gâște, corcodei, dar nu lăcarii sau alte specii palustre de paseriforme) observate la numărătoarea în puncte, dar care sunt relevante și pentru activitatea A2 (acoperire completă) vor fi trecute atât pe formularul de numărătoare în puncte, cât și pe formularele și harta de la activitatea A2 (acoperire completă), unde se vor trece și informațiile caracteristice cerute pentru acoperirea completă (sex, vârstă, comportament);
• timp petrecut într-un punct: obligatoriu 20 de minute;
• numărătoarea în puncte se va face de 2 ori: prima în perioada 20 aprilie - 10 mai, a doua în perioada 15 mai - 5 iunie;
• în cazul în care un punct nu poate fi accesat, observatorul va alege un alt punct din apropiere, în același tip de habitat, și îl va marca pe GPS (la final, acest nou punct va fi trimis coordonatorilor). Mutarea unui punct este posibilă numai la prima ieșire, iar observațiile din expedițiile ulterioare vor fi efectuate la punctul relocat;
• fiecare punct trebuie fotografiat în direcțiile nord, est, sud, vest (dimineața, în timpul observațiilor). Fotografiile se fac cu distanță focală cât mai mică (adică o deschidere largă) și cu rezoluție bună. Se recomandă notarea imediat pe teren a numărului fotografiilor şi efectuarea fotografiilor în sensul acelor de ceasornic, începând cu nordul, spre est, sud şi vest. Denumirea fişierelor (pozelor) se face în felul următor: WE200_21042014_1_N, respectiv Codul pătratului_Data (în format ZZLLAAAA)_Numărul punctului de observaţie_Punct cardinal (N, E, S, V).

Ulterior, se va trece la acoperirea totală a pătratului (A2) și evaluarea coloniilor găsite în pătrat (A3); vor fi parcurse cât mai detaliat posibil toate habitatele umede (lac, râu, stufăriș, pășuni umede, mlaştini, sărături etc.) din pătrat. Secundar, vor fi parcurse şi celelalte habitate din pătrat (de exemplu o pădure, dacă există indicii că la marginea ei este localizată o colonie de stârci, sau terenurile arabile pentru perechi cuibăritoare de nagâţ), astfel realizând o acoperire totală a habitatelor din pătrat, cu scopul de a evalua numărul de perechi cuibăritoare de corcodei, stârci, lebede, călifari, raţe, lişiţe, găinușe de baltă și limicole, cât și pentru numărarea cât mai exactă a tuturor coloniilor cuibăritoare identificate, indiferent de specie, atât în interiorul pătratului, cât și în apropierea acestuia (în cazul coloniilor care se extind în afara granițelor pătratului, se acoperă complet colonia).

Această parte a activității se va desfășura în felul următor:
• numărătoarea se va face imediat după terminarea numărătorii în puncte; observatorul este obligat să înregistreze cu GPS-ul track-ul parcurs;
• acoperirea completă a habitatelor se va efectua în cazul fiecărei vizite în pătrat;
• pentru această activitate se cere locația exactă și informații suplimentare pentru toți indivizii observați ai speciilor din Anexa 1. Pentru restul speciilor se va furniza locația exemplarelor cu cel mai înalt cod de cuibărire (conform Anexei 3);
• observatorul va străbate cât mai detaliat habitatele specifice speciilor vizate din pătratul de 2x2 km (inclusiv zonele în care au fost amplasate punctele) și va nota fiecare pasăre observată, conform metodologiei specifice (vezi Anexa 2). În general se vor evita habitatele împădurite (exceptând situațiile în care în habitatele respective este localizată o colonie de stârci);
• observatorul va nota speciile pe măsură ce va observa fiecare individ, marcând pe harta pusă la dispoziţie locația în pătrat a fiecărui individ sau a grupului de indivizi observat din speciile nominalizate, iar în formularul asociat va trece detaliile legate de observație (numărul punctului pe hartă, codul speciei cu litere de tipar, numărul de exemplare, sexul, vârsta, codul de cuibărire, observații). Vârsta păsărilor este esențial să încercați să o notați cât mai exact. Multe specii acvatice sunt nidifuge și uneori prezența unui juvenil zburător nu înseamnă cuibărit cert. Din acest motiv, este esențial să notați detaliat vârsta păsărilor tinere: pui în puf (pullus, boboc) sau juvenil zburător, și să nu folosiți codul C12 (pui recent zburați din cuib sau pui cu puf) în cazul juvenililor zburători ai speciilor nidifuge;
• la coloniile de cuibărire identificate se marchează pe hartă poziția exactă, iar în tabelul centralizator se completează informațiile legate de observație, specificându-se în coloana observații că este vorba de o colonie. Metodologia de evaluare este prezentată în Anexa 2;
• în cazul în care aţi descoperit colonia şi nu se află în pătratul de 2x2 km, este necesar să marcaţi cu GPS-ul locaţia coloniei şi să faceţi o evaluare numerică a acesteia, notând în caietul de observaţie numărul punctului GPS, numerele estimate ale perechilor din colonie, cu menţiunea că nu se află în pătratul de 2x2 km, şi informaţii adiţionale (de ex. păsările folosesc zonele umede pentru hrănire din pătratul de 2x2 km analizat). Punctul GPS va fi trimis coordonatorilor;
• la sfârșitul celor 3 sau 4 ieșiri se va completa formularul de centralizare a informațiilor. Aici, pentru speciile listate în Anexa 1, se vor trece numărul total de exemplare observate în cadrul fiecărei ieșiri și numărul minim și maxim de perechi cuibăritoare estimate pentru pătratul de 2x2 km. În realizarea estimărilor se vor lua în considerare atât perioadele optime de evaluare din Anexa 1 (pentru a evita supraestimările cauzate de exemplarele aflate în migrație), cât și recomandările din Anexa 2 (pentru excluderea exemplarelor necuibăritoare), cât și suprafața habitatului adecvat pentru cuibărire din pătratul vizitat.

Pentru fiecare expediție, observatorul va furniza caietele de teren completate în conformitate cu cerinţele de mai sus. De asemenea, este necesară înregistrarea cu GPS-ul a deplasării în pătrat (track-ul) și a eventualelor puncte necesare a fi trimise coordonatorilor. Aparatul GPS se foloseşte pe tot parcursul deplasărilor în teren (cu setarea de înregistrare a track-ului pornită). Punctele și traseele înregistrate se salvează în format gpx sau kml/kmz; denumirea fişierelor se face în felul următor: WE200_21042014, respectiv Codul pătratului_Data (în format ZZLLAAAA).

Important: datele cantitative cerute în mod prioritar sunt pentru grupurile de specii dependente de mediul acvatic, detaliate la fiecare activitate. Pentru restul speciilor este suficientă notarea indivizilor cu un cod atlas cât mai înalt.

Aplicarea protocolului la Dumbrăvița (BV) – pentru notarea datelor sunt utilizate formulare de teren:

Notarea observațiilor pe formularul de teren. Inițial, sunt trasate limitele de habitate și sunt notate acestea (folosind codurile din Anexa 1), apoi se notează speciile observate în cele 20 de minute petrecute în punct (și numărul de exemplare din fiecare specie). Tabelul din partea inferioară se completează ulterior, pe baza celor notate în punct (activitatea A1).

Observatorul notează datele în timpul deplasării pe un transect între două corpuri de apă (activitatea A2)

Observator parcurgând un transect cu bună vizibilitate la distanță, pe care se poate utiliza și luneta (activitatea A2)

Aplicarea protocolului la Olteț (SB) – pentru notarea datelor este utilizată aplicația mobilă:

Observarea prin binoclu din primul punct de numărare (activitatea A1)

Introducerea observațiilor în baza de date în primul punct de observare (activitatea A1)

Scanarea prin lunetă a unei zone pentru acoperire totală (activitatea A2)

Pentru activitatea A2 este important ca observațiile să se facă astfel încât să fie acoperite, pe cât posibil, toate zonele cu habitate adecvate pentru speciile-țintă din pătratul respectiv

Echipamentele folosite (lunetă, binoclu, GPS, smartphone)

Deplasarea în interiorul pătratului

Monitorizarea pătratului se face pe jos. În cazuri justificate (distanță mare între puncte, ocolirea unei suprafețe mari de apă din afara pătratului) este permisă deplasarea cu ajutorul mașinii între puncte, cu mențiunea că traseele din pătrat trebuie acoperite ulterior (de ex. după efectuarea punctelor) și pe jos.

Nivelul de pregătire al observatorilor

Se recomandă ca observatorii să aibă experiență de teren cu speciile vizate. Identificarea vizuală și auditivă a speciilor vizate este obligatorie. Nivelul de pregătire necesar al specialiștilor este unul ridicat. Observatorii trebuie să cunoască foarte bine toate speciile legate de zonele umede din România, inclusiv cântecul/sunetele produse de acestea.

Este recomandat ca, atunci când este posibil, în cazul implementării metodologiei pe suprafețe mai reduse, să se păstreze metodologia de bază, cu adaptările de eșantionaj recomandate mai jos. În cazul în care acest lucru nu este posibil, este preferabil ca adaptările metodologiei să fie făcute în așa fel încât alternativele utilizate să permită colectarea de date compatibile cu datele colectate prin metodologia națională. Dacă niciuna dintre alternativele de mai sus nu este fezabilă, pot fi implementate alte metodologii detaliate mai jos.
Pentru implementarea metodologiei în anumite zone mai restrânse ca suprafață (SPA-uri sau alte arii protejate) sunt necesare câteva modificări pentru a asigura o mai bună acoperire a speciilor-țintă. Aceste modificări pot viza atât adaptarea eșantionajului (cu păstrarea în linii mari a metodologiei), cât și implementarea unor metodologii alternative, care pot furniza date mai exacte, însă sunt mai solicitante din punctul de vedere al efortului uman.
Indiferent de metodologia folosită, aceasta trebuie păstrată pentru evaluările ulterioare, pentru comparabilitatea datelor și obținerea de informații legate de tendințele populațiilor.
România, ca membru al Uniunii Europene, are obligația de a raporta o dată la 6 ani, pe lângă efectivele, respectiv tendințele populațiilor naționale ale tuturor speciilor de păsări, și efectivele, respectiv tendințele populațiilor speciilor listate în Anexa 1 a Directivei Păsări din Ariile de Protecție Specială Avifaunistică (SPA-uri). Cu toate că eșantionajul național acoperă parțial și SPA-urile, ar fi de preferat ca datele din schema națională să fie completate de monitorizarea realizată de administratorii siturilor, în cadrul implementării planului de management. Condiția utilizării acestora este compatibilitatea lor cu datele colectate prin schema națională. Din acest motiv este puternic recomandată utilizarea metodologiei naționale, adaptată nevoilor locale. Coordonatorul național al schemei poate oferi asistență în această direcție, de aceea este recomandată contactarea acestuia.
Menționăm că pot exista multe situații în care, din anumite motive (eficiență, dorința de a obține date de calitate superioară, mai precise, date cu caractere diferite), este complet justificată aplicarea unei metode diferite, incompatibile cu schema națională. Vor fi prezentate mai jos câteva alternative, însă lista nu este exhaustivă.

Adaptarea eșantionajului

În funcție de suprafața ariei studiate, metoda poate fi adaptată în următoarele feluri:

Arii de protecție specială avifaunistică de dimensiuni mici sau medii în care metoda poate fi aplicată fără modificări

În cazul zonelor umede de dimensiuni medii sau mici se recomandă acoperirea completă cu pătrate a zonelor umede din aria de protecție specială avifaunistică și aplicarea metodei în forma descrisă anterior.

Arii de protecție specială avifaunistică de dimensiuni mari, unde se recomandă o metodă alternativă bazată pe acoperire completă

În cazul ariilor de importanță avifaunistică de dimensiuni mai mari, dar la care se poate aplica acoperirea completă prin adaptarea metodei, propunem înlocuirea unității de eșantionaj. Astfel, situl va fi acoperit integral de transecte care vor fi parcurse de șapte ori între 20 aprilie și 20 iulie (o dată în aprilie și de două ori pe lună în lunile următoare).
Pe aceste transecte vor fi notate toate speciile-țintă cu codul de cuibărit aferent. Recomandăm ca monitorizarea transectului/transectelor care acoperă integral zona de studiu să fie realizată în aceeași zi de o singură echipă sau parțial de mai multe echipe. După fiecare parcurgere se va face o estimare a numărului de perechi cuibăritoare (min-max) pentru toate speciile-țintă. În plus, în prima parte a zilei se va realiza și o numărătoare de 20 de minute în 4 puncte situate la cel puțin 500 de metri pe lungimea transectului. Numărătoarea în puncte se va realiza de 3 ori (în lunile aprilie, mai, iunie, dar nu după 15 iunie).

Aplicarea metodei în zonele umede foarte mari și foarte complexe (Delta Dunării, Insula Mică a Brăilei)

Deoarece, în Deltă sau în sisteme riverane foarte complexe, accesul și verificarea integrală a pătratului nu sunt posibile, metoda prezentă a fost adaptată în funcție de specificul locului pentru pătratele care sunt selectate în aceste zone, după cum urmează: observatorul va accesa pătratul cu 15 minute înainte de răsăritul soarelui.
Între orele 5:00 și 9:00 va efectua numărătoarea în 4 puncte prestabilite, în special pentru speciile de la activitatea A1. Aceste puncte sunt selectate pentru a fi accesibile la picior. În cazul în care punctele nu sunt accesibile la picior, acestea se vor efectua din barcă. Locația punctelor este prestabilită și va fi furnizată observatorului de coordonatorul de program.
Ulterior (pentru îndeplinirea activităților A2 și A3), pătratul va fi străbătut cât mai amănunțit posibil. O atenție specială se acordă zonelor optime de cuibărit pentru speciile acvatice. Verificarea amănunțită a pătratului poate fi făcută cu barca sau în canoe. Observatorul va parcurge traseele cu viteză mică, preferabil fără motorul bărcii pornit, lăsând barca să curgă în sensul curentului. La sfârșitul zilei, observatorul va nota pe hartă zonele care nu au fost acoperite. O zonă poate fi lăsată neacoperită doar dacă este inaccesibilă. Nu se acceptă pătratele din care mai mult de 80% dintre zonele umede nu au fost acoperite (exceptând zonele cu stufăriș dens).
Din motive de securitate, pătratele vor fi monitorizate de 2 persoane: un conducător de barcă și un observator. Activitățile și restul prevederilor de implementare a metodei sunt identice cu activitățile detaliate pentru schema generală de monitorizare a speciilor acvatice cuibăritoare.
Pentru activitatea A3 (cartarea și numărarea coloniilor) propunem să fie făcute trei vizite separate, dedicate doar acestei activități.

Pentru fiecare expediție observatorul va furniza caietele de teren, completate în conformitate cu cerinţele descrise mai sus (vezi Cap. 3.2.5. Metodologia de culegere a datelor din teren). De asemenea, este necesară înregistrarea cu GPS-ul a deplasării în pătrat (track-ul) și a eventualelor puncte necesare a fi trimise coordonatorilor. Aparatul GPS se foloseşte pe tot parcursul deplasărilor în teren (cu setarea de înregistrare a track-ului pornită). Punctele și traseele înregistrate se salvează în format gpx sau kml/kmz; denumirea fişierelor se face în felul următor: WE200_21042014, respectiv Codul pătratului_Data (în format ZZLLAAAA).
La sfârșitul celor 3 sau 4 ieșiri se va completa formularul de centralizare a informațiilor. Aici, pentru speciile listate în Anexa 1, se vor trece numărul total de exemplare observate în cadrul fiecărei ieșiri și numărul minim și maxim de perechi cuibăritoare estimate pentru pătratul de 2x2 km. În realizarea estimărilor se vor lua în considerare atât perioadele optime de evaluare din Anexa 1 (pentru a evita supraestimările cauzate de exemplarele aflate în migrație) și recomandările din Anexa 2 (pentru excluderea exemplarelor necuibăritoare), cât și suprafața habitatului adecvat pentru cuibărire din pătratul vizitat.

Important: datele cantitative cerute în mod prioritar sunt pentru grupurile de specii dependente de mediul acvatic, detaliate la fiecare activitate. Pentru restul speciilor este suficientă notarea indivizilor cu un cod atlas cât mai înalt.

Formulare de teren completate pentru activitățile A1 și A2

Exemplu de înregistrare a observațiilor cu ajutorul unei aplicații mobile:

Din aplicația legată la baza de date Ornitodata se selectează task-ul „Art.
12 – Acvatice cuibăritoare (2021)” și se inițiază o sesiune de observații prin
selectarea pătratului din eșantionajul național pe baza codului acestuia.
Apoi se selectează numărul ieșirii din respectivul pătrat.

Se selectează tipul de observație
(în acest caz, urmează o observație din puncte).

Se selectează primul punct predefinit din care urmează să se facă observațiile.
Din punctul predefinit, observațiile se introduc prin apăsarea pe hartă pentru
precizarea poziției în care a fost văzut/auzit exemplarul.

Se selectează apoi intensitatea vântului, specia din care face parte exemplarul/
exemplarele și se introduce numărul de exemplare. Apoi, se precizează
localizarea păsărilor (în cercuri – adică pe sol, apă ori vegetație - sau în zbor).
La încheierea observațiilor dintr-un punct predefinit se trece la următorul punct
predefinit, unde se repetă pașii 3 și 4 pentru fiecare observație în parte.

După încheierea sesiunii de observații din puncte predefinite, se revine la
ecranul de la pasul 2, pentru a se trece la sesiunea de acoperire totală,
selectându-se opțiunea respectivă („Observații acoperire totală”).

Pentru introducerea unei observații, se selectează poziția acesteia (în cadrul
pătratului din eșantionaj) prin apăsare pe hartă, apoi se selectează specia.

Se continuă prin precizarea numărului de exemplare și (opțional) prin
precizarea sexului și a vârstei acestora. Apoi, obligatoriu, se precizează
activitatea (selectare din lista realizată pe baza codurilor de cuibărit).
Se pot adăuga comentarii și fotografii (opțional). Ultimii doi pași se repetă
pentru fiecare observație din cadrul sesiunii.

La încheierea observațiilor în pătratul respectiv, se obține fișa de observații aferentă.

Criterii minime de calitate a datelor despre speciile-țintă

Pentru ca datele colectate să poată fi folosite pentru îndeplinirea scopului metodologiei, acestea trebuie să conțină minimum următoarele informații:

• data și ora observației;
• coordonatele locației de eșantionaj (în cazul punctelor predefinite, și codul punctului);
• numele observatorului;
• specia (sau indicarea lipsei speciilor-țintă, în cazul punctelor predefinite);
• numărul de exemplare;
• codul de cuibărire, în cazul datelor de acoperire totală;
• poziția observației (locația efectivă a păsării sau distanța de la locația de evaluare);
• datele colectate trebuie să respecte perioadele și intervalele orare specificate în metodologie;
• datele trebuie să fie colectate în condițiile meteorologice specificate în metodologie.

După realizarea observațiilor de teren, observatorii vor trimite în cât mai scurt timp următoarele date către coordonatorul programului:

1. datele colectate în puncte și pătrate despre speciile-țintă, cu toate informațiile climatice auxiliare, cât și estimarea numărului de perechi cuibăritoare ale speciilor-țintă, conform Anexei 1; acestea sunt fie în format electronic (dacă au fost colectate cu ajutorul aplicațiilor mobile), fie în carnete de teren completate pentru fiecare locație (original și copie scanată/fotografiată);
2. date colectate despre toate speciile de păsări în pătratul de 2x2 km; acestea sunt fie în format electronic (dacă au fost colectate cu ajutorul aplicațiilor mobile), fie în formular de teren cu structură tabelară;
3. traseele înregistrate cu GPS-ul;
4. set de fotografii (4 fotografii pentru fiecare punct).

Coordonatorul trebuie să arhiveze și să păstreze toate datele colectate (atât cele de specii, cât și datele auxiliare, precum trasee și poze), pentru a fi accesibile în cazul necesității unor analize, precum cele care fac referire la situația națională a metodologiei.

Pentru implementarea în condiții optime a metodologiei, este nevoie de următoarele echipamente:

• binoclu;
• lunetă + trepied (opțional, recomandat);
• aplicație mobilă sau formulare de teren și hartă;
• determinator de specii;
• creioane/pixuri;
• GPS (aparat GPS dedicat sau smartphone);
• instrumente neletale de îndepărtare a câinilor de stână (de ex. spray cu piper, spray autoapărare etc.);
• busolă;
• aparat foto;
• baterie externă pentru încărcarea telefoanelor mobile și cablu de încărcare (opțional, recomandat);
• îmbrăcăminte și încălțăminte potrivite (haine călduroase, bocanci impermeabili etc.).

Anexa 1 - Speciile-țintă pentru estimarea numărului de perechi cuibăritoare și perioadele optime

În Anexă nu sunt notate o serie de specii foarte rar şi sporadic cuibăritoare în țară (de ex. Bucephala clangula, Mergellus albellus etc). Codul (care trebuie completat în formularele de teren) este constituit din primele 3 litere de la denumirea de gen și primele 3 litere de la denumirea de specie.

Estimarea populației de corcodei (Podiceps sp. şi Tachybaptus ruficollis)

• se vor parcurge rute care să asigure o vizibilitate cât mai bună asupra corpurilor de apă din sit, iar numărătorile vor fi efectuate din puncte cu vizibilitate bună asupra unei suprafeţe cât mai mari din corpul de apă;
• pentru speciile Podiceps cristatus, Podiceps nigricollis şi Podiceps grisegena se va nota numărul total de adulţi observaţi şi, în paralel, se va furniza o estimare a numărului de perechi din pătrat;
• pentru corcodelul mare (Podiceps cristatus), numărătorile cele mai relevante sunt realizate la începutul sezonului de cuibărit, până păsările încep să incubeze;
• pentru corcodelul cu gât negru (Podiceps nigricollis) şi corcodelul cu gât roşu (Podiceps grisegena), perioada recomandată pentru estimarea populaţiei este între a doua parte a lunii mai şi sfârşitul lunii iunie;
• corcodelul mic (Tachybaptus ruficollis) este o specie greu de observat în sezonul de cuibărit din cauza modului de viaţă ascuns. De aceea trebuie investigate toate locaţiile cu vegetaţie palustră şi corpurile de apă din pătrat. La această specie se notează numărul total de indivizi observaţi sau auziţi, în special la începutul sezonului de cuibărit (aprilie). Sunetele emise de specie furnizează informaţii foarte importante referitoare la prezenţa unui teritoriu al speciei;
• pentru toate speciile notaţi, pe lângă numărul total de adulţi, şi estimarea numărului de perechi şi adulţii cu pui observaţi, numărul de pui şi numărul de cuiburi observate în pătrat;
• păsările observate vor fi notate pe hartă și în fișa de observație.

Estimarea perechilor de raţe cuibăritoare (Anas sp. și Aythya sp.)

Metoda este adaptată după metodele folosite în Finlanda și Marea Britanie.
Se vor parcurge rute care străbat toate habitatele propice speciilor vizate (mlaştini, pășuni umede, malurile apelor). Ruta selectată va asigura o vizibilitate cât mai bună asupra corpurilor de apă (de exemplu diguri pe marginea canalelor). Se vor căuta, de asemenea, punctele care asigură o cât mai bună vizibilitate asupra corpurilor de apă. Pentru mlaştini şi păşuni umede se va parcurge o rută care să acopere cât mai bine zona vizată.

La fiecare ieşire se va folosi aceeaşi rută, cu menţiunea că (dacă vizibilitatea nu va fi perturbată de poziţia soarelui) aceasta se va parcurge în sens invers în cazul celei de-a doua ieşiri (faţă de prima) şi a celei de-a patra ieşiri (faţă de a treia).

Se va estima numărul de perechi astfel:
• mascul plus femelă = o pereche;
• un singur mascul = o pereche;
• masculi în grupuri de 2-4 (2-4 masculi = 2-4 perechi);
• grupuri mici de masculi urmărind o femelă (2-4 masculi și o femelă = 2-4 perechi);
• femelele singure se vor contoriza ca pereche doar dacă numărul total de femele observate în pătrat este mai mare decât numărul total de masculi;
• femelă cu boboci = o pereche.
Se vor exclude din numărarea ca perechi grupurile mai mari de 5 păsări, deoarece se presupune că acele grupuri nu sunt cuibăritoare.
Pentru fiecare vizită se calculează numărul total de perechi.

Estimarea lebedelor, gâștelor și călifarilor, estimarea perechilor cuibăritoare de lebede de vară (Cygnus olor)

Metoda este adaptată după cea folosită în Marea Britanie.
Se vor acoperi, prin transecte efectuate şi puncte de observaţie bine alese, toate habitatele propice cuibăritului speciilor (cu precădere stufărişuri cu ochiuri de apă, insule de vegetaţie, canale cu stufăriş etc.).
Presupunând că gradul de acoperire este bun (vizibilitatea asupra zonelor cu habitat propice este foarte bună), indiciile referitoare la cuibărit sunt destul de evidente (femelă pe cuib, mascul teritorial, pereche prezentă în zona cuibului, păsări cu boboci etc.); de asemenea, trebuie avute în vedere perechile necuibăritoare sau cele care au pierdut ponta, respectiv exemplarele prezente în zonă, însă fără a prezenta semne ale cuibăritului.
Se va acorda o atenţie specială în cursul primei ieşiri în teren, când se vor înregistra toate perechile cuibăritoare prezente (perechi în preajma cuibului, femelă pe cuib, mascul teritorial, păsări cu boboci etc.); în cazul fiecărei situaţii, se vor nota detaliile observaţiei. În cazul în care se vor observa perechi al căror statut este incert, se va verifica pe cât posibil prezenţa semnelor legate de cuibărit şi în cursul următoarei ieşiri în respectiva zonă.
Locaţia cuiburilor identificate va fi notată pe harta pătratului de monitorizare. Se notează, de asemenea, prezenţa, respectiv numărul de exemplare prezente în zonă, despre care avem certitudinea că nu prezintă semne ale cuibăritului. În decursul celei de-a doua perioade este posibil ca perechile care au ratat cuibăritul să se alăture populaţiei necuibăritoare din zonă, astfel efectivul fiind mai mare.
În decursul primelor 3 ieşiri se va estima numărul de perechi cuibăritoare în funcţie de observaţiile din fiecare ieşire, numărul minim de perechi fiind reprezentat de indicii clare ale cuibăritului (femele pe cuib, perechi în vecinătatea cuibului, păsări cu boboci); evaluarea în diferite stadii ale cuibăritului ne va permite o mai bună estimare a numărului de perechi.
Notă – dacă, spre exemplu, la o ieşire ulterioară se va observa că numărul femelelor cu boboci este mai mare decât numărul de perechi estimat la prima ieşire, se va considera în mod evident numărul femelelor cu pui ca fiind numărul minim de perechi cuibăritoare; la acest număr se va adăuga numărul de perechi considerat ca fiind neevaluat (de exemplu un mascul teritorial observat în decursul primei ieşiri, însă nu avem niciun fel de alte indicii, din cauza inaccesibilităţii sau a lipsei vizibilităţii), şi cele care au pierdut ponta pe baza estimărilor, obţinându-se astfel numărul maxim de perechi cuibăritoare. Pe lângă această estimare a perechilor cuibăritoare, vor fi furnizate şi datele referitoare la prezenţa indivizilor necuibăritori și a grupurilor de lebede observate în zonă cu ocazia fiecărei ieşiri, respectiv efectivul acestora.

Estimarea perechilor cuibăritoare de călifari albi (Tadorna tadorna)

Metoda este adaptată după Gilbert et al. (1998), Delany (1988-1993).
Se vor selecta transecte şi puncte, astfel încât să fie asigurată vizibilitatea asupra luciului de apă, a malurilor, respectiv a terenurilor propice cuibăritului (în special vizuini situate pe păşuni, în maluri de loess, dar şi zone cu vegetaţie densă din vecinătatea malurilor). Se are în vedere faptul că teritoriul de hrănire al unei perechi nu este întotdeauna în imediata vecinătate a locaţiei cuibului, motiv pentru care, dacă sunt indicii de cuibărit şi timpul permite, este indicat să se urmărească de la distanţă activitatea perechii pentru identificarea locaţiei.
Evaluarea numărului de perechi se realizează în special în primele 2 perioade (ulterior, unele perechi în cazul cărora cuibăritul a eşuat pot să nu mai prezinte indicii de cuibărit, acest fapt putând altera estimarea). Estimarea numărului de perechi cuibăritoare se va face pe baza estimării numărului teritoriilor ocupate.

La fiecare ieşire se vor înregistra:
• numărul de masculi izolaţi, teritoriali, prezenţi (se are în considerare faptul că o pereche are un teritoriu de hrănire de aproximativ un hectar);
• numărul de perechi teritoriale observate (în anumite stadii ale cuibăritului, perechea hrănindu-se împreună);
• numărul de femele cu boboci/juvenili observate într-o etapă ulterioară;
• numărul de exemplare necuibăritoare, care se hrănesc de regulă în grupuri (frecvent constituite din perechi, însă fără indicii de cuibărit) în zona studiată.

Se va calcula numărul total de perechi pentru fiecare ieşire, însă, de asemenea, va fi raportat şi numărul exemplarelor necuibăritoare din zona studiată.

Estimarea perechilor cuibăritoare de gâşte de vară (Anser anser)

Metoda adaptată după Rowell et al. (2000)-WWT Naturalised Goose Survey Research Report-UK.
Se va selecta o rută care să acopere cât mai bine habitatele caracteristice speciei (stufărișuri cu ochiuri de apă, zone umede cu vegetație palustră, malurile apelor etc.). Ruta va fi selectată de așa natură încât să ofere cea mai bună vizibilitate pentru detecția păsărilor. Se vor alege puncte de observație astfel încât poziționarea observatorului pe o perioadă mai îndelungată să confere o bună vizibilitate asupra zonei studiate, cu deranj minim, pentru a crește oportunitatea de detecție, având în vedere comportamentul retras al speciei în perioada de cuibărit și de năpârlire. Dacă nu s-a reușit acoperirea întregii zone, acest fapt va fi specificat, cu menționarea procentului din pătrat care a fost acoperit.

În cadrul fiecărei ieșiri se vor nota:
• numărul total al adulților;
• numărul de perechi detectate;
• la o dată ulterioară, numărul de perechi/grupuri cu boboci/juvenili.

În cazul în care sunt detectate locuri de odihnă/năpârlire, acestea vor fi monitorizate pe o perioadă de timp mai îndelungată (în cadrul celei de-a 3-a, respectiv celei de-a 4-a ieșiri – lunile iunie-iulie), deoarece în aceste locații pot fi evaluate mai corect efectivele, respectiv există încă diferențe notabile între juvenili și adulți.
În baza observațiilor, se va calcula după fiecare ieșire numărul de perechi/familii observate; după terminarea celor 4 perioade de observații, se va estima numărul maxim de perechi observat.

Estimarea limicolelor cuibăritoare

Evaluarea speciilor Botaurus stellaris, Ixobrychus minutus, Rallus aquaticus, Porzana porzana, Zapornia parva, Zapornia pusilla, Gallinula chloropus se face pe baza vocalizărilor și a observațiilor. Staționarea în fiecare punct se face timp de 20 de minute.
La exemplarele din afara celor 4 puncte, se notează pe hartă locația păsărilor auzite sau observate. La finalul monitorizării, observatorul cuantifică și apreciază numărul de perechi din zona în care face monitorizarea.
Se vor evita monitorizările pe ploaie, vânt sau strat gros de nori, dimineaţa devreme, înainte de răsăritul soarelui.
Transectele pentru limicole nu vor fi restrânse numai la malul apelor, ci se vor urmări și zonele de mlaștini, terenurile agricole inundate.

Pentru estimarea perechilor de limicole se va respecta metoda de mai sus și se va ține seama de următoarele precizări:
• o pasăre singură la o distanță de cel puțin 50 m pt. Charadrius, Actitis sp. /75 m pt. Tringa sp. /125 m pt. Haematopus/Numenius sp. față de alte păsări = o pereche;
• două păsări singure la mai puțin de 50/75/125 m una de alta = o pereche;
• 3-4 păsări împreună = 2 perechi;
• 1-3 păsări care zboară împreună în/din/prin zonă = 1-3 perechi;
• 5 sau mai multe păsări care rămân în zonă (pe pământ sau zboară în jurul zonei) și dau sunete de alarmă = 3+ perechi.

Se exclud de la numărătoare:
• 5 sau mai multe păsări grupate pe pământ, fără sunete de alarmă;
• orice pasăre care zboară prin zonă mai mult de 150 m fără să aterizeze (a nu se confunda cu păsările care zboară în jurul zonei, scoțând sunete).

În aprecierea numărului de perechi se va ține cont de comportamentul indivizilor observați. Comportamentele care indică indivizi cuibăritori includ:
• mers secretiv;
• pasărea nu fuge prea departe de observator, se oprește și scoate sunete;
• comportament de „pasăre rănită”;
• zbor însoțit de cântec, limitat la o zonă restrânsă;
• păsări care apără un teritoriu de alte păsări;
• elemente ale ritualului nupțial: zboruri acrobatice, zboruri cu cântec, poziții deosebite.

Pentru speciile Vanellus vanellus, Limosa limosa și Tringa totanus, în evaluarea numărului de perechi se va lua în considerare numărătoarea totală a păsărilor, împărțită la 2, dar se va ține seama de comportamentele care indică indivizi cuibăritori și păsările care sunt excluse de la numărătoare.

Numărătoarea pentru specia Gallinago gallinago se va face pe aceleași transecte ca și pentru limicole. Se vor număra păsările în comportament nupțial (drumming males). Evaluarea se va face în primele ore ale dimineții, în condiții atmosferice favorabile, o importanță deosebită fiind acordată vântului, care nu trebuie să depășească valoarea 3 pe scara Beaufort.

Pentru evaluarea speciei Fulica atra

Se vor alege transecte care să asigure o bună vizibilitate asupra corpurilor de apă şi vegetaţiei limitrofe. Se va respecta metodologia de mai sus, cu următoarele precizări:
• o pasăre singură la cel puțin 50 m de altă pasăre = o pereche;
• două păsări împreună la cel puțin 50 m de alte păsări = o pereche;
• o pasăre apărând un teritoriu de altă pasăre = o pereche;
• o pasăre cu boboci = o pereche.
Se vor exclude de la calcule 3+ păsări împreună, considerate a fi necuibăritoare.

Cerinţe pentru numărarea coloniilor de păsări situate în arbori sau pe sol (stârci, cormorani, limicole):
• pentru identificarea coloniilor se vor urmări deplasările stârcilor, cormoranilor ş.a.m.d. de la locurile de hrănire spre locurile de cuibărit;
• deşi numărătorile de la distanţă pot duce la estimări eronate ale mărimii coloniilor, sugerăm să fie folosită această tehnică pentru numărarea coloniilor. Numărarea directă a cuiburilor se va face cu multă precauţie şi respectând indicaţiile de mai jos, pentru a evita deranjul coloniei.

Numărătoarea cuiburilor:
• se va parcurge colonia la picior şi se vor număra cuiburile din colonie pentru fiecare dintre speciile care cuibăresc în colonia respectivă;
• numărătoarea se va face dimineaţa devreme sau seara, pentru ca ponta să nu fie afectată de soarele prea puternic;
• numărătoarea se va face de preferință după ce a început clocirea ouălor, înainte de eclozarea puilor; dacă se face când puii sunt suficient de mari, dar nu au părăsit cuibul, aceștia pot sări din cuib din cauza deranjului;
• ocuparea cuibului poate fi apreciată astfel: ouă în cuib, pui văzuți sau auziți, adulți stând pe cuib, material proaspăt adus pentru construirea cuibului, excremente în cuib sau sub acesta;
• numărătoarea se va face cât mai repede posibil; 5 minute în coloniile mici, 15 minute în coloniile medii şi 30 de minute în coloniile mari (în coloniile mari se pot alege câteva transecte și se vor număra cuiburile situate la o anume distanță de o parte și de alta a transectului, în funcție de substratul pe care este așezată colonia (arbori, arbuști etc.). Este necesară numărarea a cel puțin 10% din teritoriul coloniei. Această metodă produce un deranj accentuat al coloniei și trebuie făcută cu multă grijă. Purtarea de echipament de camuflare a siluetei umane este foarte recomandată;
• dacă pentru a intra în colonie observatorul va trebui să facă cărare prin ierburi, tufişuri etc., atunci numărătoarea se va efectua prin estimarea păsărilor care intră şi ies în/din colonie, pentru a nu facilita accesul prădătorilor;
• observatorul va lua coordonatele coloniei și, dacă este posibil, conturul coloniei (va marca un punct cu GPS-ul);
• NU se va apela la numărătoarea cuiburilor şi nu se va intra în colonie în cazul în care colonia este vizibilă şi se pot realiza numărători solide de la distanţă;
• NU se va realiza la fiecare ieşire.

Numărătoarea coloniilor de la distanţă:
• când se foloseşte termenul de numărătoare la distanţă, se va avea în vedere că distanţa optimă de la care se face numărătoarea este cea mai mică distanţă de unde se vede colonia în ansamblu;
• observatorul va selecta punctul cu vizibilitatea cea mai bună asupra coloniei. Se vor căuta, dacă este posibil, punctele mai înalte;
• numărul de perechi cuibăritoare se va realiza pe baza păsărilor care intră sau ies în zbor din colonie;
• se va ţine o evidenţă a locului din colonie pe unde fiecare pasăre intră sau iese, pentru a se evita numărătoarea dublă a aceleiaşi perechi;
• numărătoarea se va realiza de două ori. Numărul cel mai apropiat de realitate va fi considerat numărul maxim;
• se va nota pe hartă localizarea coloniei;
• pentru coloniile localizate în stuf, numărul de păsări cuibăritoare se va estima numai prin această metodă.

Numărătoarea coloniilor de limicole:
• observatorul va selecta punctul cu vizibilitatea cea mai bună asupra coloniei. Se vor căuta, dacă este posibil, punctele mai înalte;
• pentru limicolele care cuibăresc la marginea apei sau pe insule, se vor număra păsările care clocesc sau numărul de cuiburi prezente. Dacă sunt laturi ale coloniei care nu se văd, la estimarea păsărilor cuibăritoare se vor lua în calcul și păsările care intră sau ies din zona în care nu este vizibilitate;
• de multe ori ciovlicile vânează la înălţime mare insecte; estimarea mărimii coloniei pe baza acestor numărători în aer nu este recomandată. Pentru identificarea coloniilor de ciovlică se vor urmări păsările care se hrănesc în aer şi deplasările acestora. Estimarea coloniei se va face de la distanţă.

Estimarea coloniilor de pescăruşi (Larus sp.)

Această metodă implică observarea coloniei din unul sau mai multe puncte (preferabil panoramice). Este potrivită pentru colonii mici, care sunt situate pe sol și pot fi văzute bine de la distanță (fără prea multe cuiburi ascunse de vegetație). În general, metodele de mai jos pot fi aplicate și în cazul pescărușilor care cuibăresc pe acoperișuri (caz în care este necesar accesul într-un punct de observație situat pe o clădire mai înaltă).

Metoda preferată de numărare este cea a cuiburilor aparent ocupate (CAO). În cazul în care cuiburile sunt ascunse de vegetație, dar păsările care stau pe/lângă cuib sunt vizibile, numărătoarea trebuie să includă indivizii aparent cuibăritori, dar se vor nota separat, alături de CAO. Când observațiile se fac din mai multe puncte, trebuie să avem grijă să nu numărăm de mai multe ori același cuib. Acest lucru îl putem face remarcând diferite obiecte pentru orientarea în teren. Schițele (conturul coloniei, al insulei, trasat pe harta de teren) sau fotografiile pot fi de folos, în special acolo unde marginile coloniei nu sunt foarte clar vizibile. Atenție la dubla numărare a indivizilor care formează o pereche. Vegetația este de obicei mai joasă în primele ieșiri, fapt care poate ușura numărătoarea.
Numărătorile făcute mai târziu sunt de asemenea utile, dar mai greu de interpretat, deoarece puii sunt deja eclozați și este mai dificil de identificat cărui cuib aparțin. Majoritatea cuiburilor vor avea adulți stând în apropiere, dar multe cuiburi vor fi părăsite, în cazul perechilor care nu au avut succes. Dacă sunt dificultăți în localizarea cuiburilor, trebuie să înregistrați separat numărul adulților care sunt în colonie sau zboară agitat deasupra ei. Dacă cuiburile sunt ascunse de vegetație, dar adulții stând la cuib sunt vizibili, se numără adulții vizibili (separat față de CAO) și se încearcă estimarea numărului de teritorii aparent ocupate.
Această estimare se bazează pe dispersia adulților deasupra coloniei, calculată ca o suprafață minimă-maximă (care permite ca o pereche să stea separată de celelalte perechi), dar adesea erorile de estimare sunt mari. Dacă în diferite ieșiri se numără de mai multe ori numărul total de CAO, la evaluarea mărimii coloniei se folosește maximul, dar se păstrează toate numărătorile. Dacă o parte dintre cuiburi sunt ascunse, încercați să estimați numărul acestora (minim-maxim), pentru a fi adăugat la numărul celor vizibile direct.

Dacă o mică proporție (<20%) din colonie este ascunsă, încercați să evaluați acea parte (minim-maxim) luând în calcul densitatea observată în restul coloniei. Dacă este posibil, folosiți la estimări metodele de mai jos:
• numărarea la sol a cuiburilor aparent ocupate, care au ouă sau materiale folosite la construirea cuibului. Această metodă poate cauza deranj mare dacă observatorul petrece mai mult de 20 de minute la colonie. Este necesară reducerea timpului cât mai mult posibil;
• numărarea rapidă a adulților speriați din colonie, care zboară. Această metodă permite numărarea în zonele cu vizibilitate dificilă sau teren inaccesibil, dar este foarte deranjantă pentru colonie. Utilizarea acestei metode este indicată doar în cazul în care nu pot fi folosite alte metode. La coloniile cu mai mult de o specie, această metodă este greu de aplicat (mai ales în cazul speciilor foarte asemănătoare).

Estimarea coloniilor de chire (Sterna sp.) şi chirighiţe (Chlidonias sp.)

Se recomandă cel puțin o vizită, dar preferabil mai multe, la distanță de câteva zile. Din mijlocul lunii mai până la sfârșitul lunii iunie este ideal pentru speciile de Sterna și de la mijlocul lunii mai până la mijlocul lunii iulie, pentru speciile de Chlidonias.

Important! Toate coloniile de chire și chirighițe sunt foarte sensibile la deranj, iar observatorii trebuie să minimizeze acest deranj. Când faceți numărătoarea dintr-un punct cu vizibilitate, asigurați-vă că poziționarea nu cauzează deranj. Aceste specii nu trebuie deranjate de pe cuib în condiții de ploaie sau vânt.

Această metodă este indicată acolo unde întreaga colonie poate fi observată dintr-un punct cu vizibilitate, fără deranjarea cuiburilor. Estimați întinderea coloniei și alegeți punctul cu cea mai bună vizibilitate. Creșterea vegetației poate ascunde zone care erau vizibile la ieșirile anterioare. Numărătoarea în prima parte a lunii iunie este preferabilă, dacă se poate efectua, dar numărătoarea CAO poate fi făcută până la începutul lui iulie. Numărați perechile care aparent incubează. Cu puțină practică, perechile care incubează pot fi separate de cele care se odihnesc, prin postură. O pasăre care incubează este parțial ascunsă, pentru că stă pe ouă, iar coada va fi orientată ușor în sus. O pasăre care nu incubează va avea o postură ușor diferită, pentru că nu stă în adâncitura cuibului. Păsările care se odihnesc tind a fi mai vizibile, iar coada este aparent la un unghi mai deschis decât în cazul exemplarelor care stau în cuib. În cazul în care cuiburile sunt mai distanțate, este posibil să fie identificate exemplarele care aparțin aceleiași perechi (o pasăre pe cuib, una în apropiere). Dacă cuibul sau pontele sunt vizibile, se înregistrează numărul acestora. Dacă colonia este mare sau complexă, atunci este nevoie de mai multe puncte de observație, cu vizibilitate. Aveți grijă la dubla numărătoare sau la zonele ascunse care pot fi trecute cu vederea.

Dacă o mică proporție (<20%) din colonie este ascunsă, încercați să evaluați acea parte (minim-maxim) luând în calcul densitatea observată în restul coloniei. Dacă este posibil, folosiți la estimări metodele de mai jos:
• numărare la sol a cuiburilor aparent ocupate, care au ouă sau materiale folosite la construirea cuibului. Această metodă poate cauza deranj mare dacă observatorul petrece mai mult de 20 de minute la colonie. Este necesară reducerea timpului cât mai mult posibil;
• numărătoare rapidă a adulților speriați din colonie, care zboară. Această metodă permite numărarea în zonele cu vizibilitate dificilă sau teren inaccesibil, dar este foarte deranjantă pentru colonie. Utilizarea acestei metode este indicată doar în cazul în care nu pot fi folosite alte metode. La coloniile cu mai mult de o specie, această metodă este greu de aplicat (mai ales în cazul speciilor foarte asemănătoare).

Evaluarea la specia Haliaeetus albicilla

Observatorul trebuie să aleagă o rută care acoperă toate habitatele potrivite din pătrat. Habitatele potrivite sunt reprezentate de păduri de luncă, păduri de foioase din apropierea zonelor umede, iar în unele cazuri și arbori izolați, de-a lungul malurilor mării, ale lacurilor, în cazul în care acești arbori izolați sunt înalți și maturi (plopi albi sau negri, stejari, ulmi). Vizitarea acestor habitate poate fi făcută în orice moment al zilei, dar este recomandat a fi făcută între orele 10:00 și 18:00. Ruta selectată trebuie să ofere o bună vizibilitate asupra habitatului potențial. Observatorul se deplasează și observă continuu terenul și cerul pentru adulți așezați sau în zbor.
Odată ce codalbii sunt observați, observatorul marchează poziția pe hartă. Dacă pasărea intră în anumite porțiuni de pădure, acestea trebuie marcate de asemenea pe hartă. Dacă în zona pătratului există puncte mai înalte cu bună vizibilitate, observatorul poate sta în acel punct câteva ore pentru o identificare cu precizie a direcției pe care o urmează adulții înspre locația cuibului. În cazul descoperirii cuibului, observatorul nu se va apropia la o distanță de mai puțin de 300 de metri de cuib. Observatorul trebuie să fie experimentat în identificarea răpitoarelor și a comportamentului acestora.

Estimarea numărului de perechi cuibăritoare din cadrul unui pătrat de observație se va face pe baza următoarelor criterii (unul sau combinație de mai multe):
• codalb adult: (i) stând și vocalizând, (ii) zburând și vocalizând, (iii) zbor în perechi și/sau copulare = 1 pereche;
• adult cărând material de cuib, care stă în zona potențială de cuibărit o oră sau mai mult = 1 pereche;
• adult care stă în zona potențială a cuibului mai mult de 4 ore și primește hrană de la un alt adult în această perioadă = 1 pereche;
• codalb care urmărește observatorul și încearcă să inițieze un atac (zboară aproape razant) = 1 pereche;
• un codalb în cuib (incubând, hrănind puii) = 1 pereche;
• cuib cu pui văzuți sau auziți = 1 pereche.

Notă: Codalbii au teritorii foarte vaste și uneori pot fi văzuți vânând foarte departe de zona de cuibărit. Numărul total de perechi va fi calculat după fiecare vizită în
pătrat. În cazul observării în mai multe vizite, numărul maxim va fi luat în considerare.

Evaluarea la specia Circus aeruginosus

Observatorul trebuie să aleagă o rută care acoperă toate habitatele potrivite din pătrat. Habitatele potrivite sunt reprezentate de zonele acvatice deschise (lacuri, bălți, pescării, lagune, râuri) cu vegetație abundentă în apropiere (stufăriș) pentru cuibărire. Vizitarea acestor habitate poate fi făcută în orice moment al zilei, dar este recomandat a fi făcută între orele 8:00 și 18:00. Ruta selectată trebuie să ofere o bună vizibilitate asupra habitatului potențial. Zonele mai înalte, cu vizibilitate largă, sunt preferate. Observatorul se deplasează și observă continuu terenul și cerul pentru adulți așezați sau în zbor. Odată ce ereții sunt observați, observatorul marchează poziția lor pe hartă. Observatorul trebuie să fie experimentat în identificarea răpitoarelor și a comportamentului acestora.

Estimarea numărului de perechi cuibăritoare din cadrul unui pătrat de observație se va face pe baza următoarelor criterii (unul sau combinație de mai multe):
• comportament nupțial: (i) stând și vocalizând, (ii) zburând și vocalizând, (iii) zbor în perechi = 1 pereche;
• femelă cărând material de cuib, care stă în zona potențială de cuibărit o oră sau mai mult = 1 pereche;
• femelă care stă în zona potențială a cuibului mai mult de 4 ore și primește hrană de la un mascul în această perioadă = 1 pereche;
• adult care urmărește observatorul și încearcă să inițieze un atac (zboară aproape razant) = 1 pereche;
• copulare = 1 pereche.

Note:
• observarea masculilor cărând material de cuib nu va fi considerată ca evidență de cuibărire, deoarece adulții necuibăritori cară adesea material de cuib;
• observarea unor grupuri (mai mari de 5 masculi/femele), zburând în jur, nu se consideră perechi cuibăritoare;
• zonele agricole, precum pârloagele, pajiștile, viile etc., sunt teritorii folosite în mod normal pentru vânătoare și nu vor fi considerate habitate de cuibărire.

Numărul total de perechi va fi calculat după fiecare vizită în pătrat. În cazul observării în mai multe vizite, numărul maxim va fi luat în considerare.

Anexa 3 - Codurile de Atlas pentru evaluarea posibilității cuibăririi speciilor

Categoria 0 - Necuibăritor/Non breeding: specii observate, care nu sunt prezente în habitate corespunzătoare
şi nu manifestă un comportament care poate fi asociat cu cuibărirea (de ex. specii migratoare în pasaj, stoluri
mari de păsări acvatice); se folosește foarte rar, și doar în cazuri bine întemeiate.

Aceste coduri se referă la statutul exemplarelor observate în cadrul ieșirii și nu la statutul presupus al speciei
în pătrat (de exemplu, dacă notăm 32 de exemplare de ciocârlie de câmp cântând, atunci codul va fi A2, deși
în cazul acestui număr de masculi este sigur că specia se reproduce în pătrat).
Dacă observați oricare dintre indiciile care arată cuibărit probabil sau sigur – codurile B și C – vă rugăm să le
notați în mod obligatoriu, chiar și la speciile comune.

Anexa 4 - Codificarea habitatelor

Anexa 5

Formular de teren (observații pe puncte și acoperire totală)

Formular de teren (acoperire totală și centralizarea observațiilor)