Papagal Micul Alexandru

Alexandrinus krameri

Autor: depositphotos.com

STATUT LEGAL DE CONSERVARE

DISTRIBUȚIE

Arealul de reproducere nativ al acestei specii este format dintr-o bandă continuă, care traversează centrul Africii, din Gambia până în Eritrea, iar Asia prin estul Pakistanului, India, Sri Lanka, Bangladesh și Myanmar. Începând cu secolul XIX, specia a fost însă introdusă intenționat sau accidental pe toate continentele globului. În America de Nord este prezentă în Florida și California. În Australia e întâlnită în zone de pe coastele de est și sud. În Africa, în afara teritoriilor native, este acum prezentă și în Africa de Sud. În Extremul Orient există populații în Taiwan și în zone urbane, cum sunt Hong Kong, Osaka, Tokyo. În Orientul Apropiat și Mijlociu, specia este prezentă în multe zone din Turcia, Israel, Peninsula Arabă și Iran. În Europa, există populații în centrul și sudul Marii Britanii, în Olanda, Belgia, nordul Franței, vestul Germaniei, în Spania, nordul Italiei, Sicilia, Grecia (în marile orașe).
În România a fost introdus probabil accidental (exemplare scăpate din captivitate), prima populație cuibăritoare fiind semnalată în 2010 în București. Se pare că există acum o populație mică și la Iași, iar semnalări de exemplare izolate au fost făcute în Timișoara.

POPULAȚIE

Populația cuibăritoare europeană nu a putut fi estimată, dar se presupune că are o tendință de creștere.
Populația din România este estimată la 1-9 perechi cuibăritoare și se află probabil în creștere.

MEDIUL DE VIAȚĂ ȘI BIOLOGIA SPECIEI

Este o specie sedentară, cu o remarcabilă capacitate de adaptare. Papagalul Micul Alexandru este gregar, trăind în grupuri. Se poate adapta ușor la habitate diverse, inclusiv la habitate artificiale, urbane. Poate să trăiască atât în habitate aride, cât și în păduri tropicale sau temperate, precum și în zone umede, iar în multe zone de pe glob specia este întâlnită și în zonele urbane.
În zonele sălbatice, hrana speciei este formată din lăstari, fructe, legume și semințe. În zonele agricole, se hrănesc cu cereale și fructe cultivate.
Specia este monogamă, iar perechile se formează pentru un sezon de reproducere. În teritoriul nativ din nord-vestul Indiei, perechile se formează în perioada septembrie-decembrie. Cuibărește în găuri din trunchiurile copacilor, de multe ori folosind cuiburi vechi de ciocănitori (în Europa, de exemplu, foste cuiburi de Dendrocopos major sau de Picus viridis). Ponta, depusă în februarie-martie, este formată din 1-7 ouă (numărul mediu fiind de 4 ouă) care sunt incubate aproximativ trei săptămâni. Puii apar, de obicei, în aprilie și sunt îngrijiți de ambii părinți până prin iunie, înainte de începutul sezonului musonului.
Maturitatea sexuală este atinsă la vârsta de 3 ani.

AMENINȚĂRI

- Tăierea arborilor maturi din parcuri (mai ales a celor cu scorburi de ciocănitori).

MĂSURI DE CONSERVARE NECESARE

- Fiind o specie introdusă accidental, al cărei impact asupra ecosistemelor încă nu este suficient de bine cunoscut, nu se impun măsuri de conservare.

HARȚI JPEG

Harta de distribuție Papagal Micul Alexandru (Alexandrinus krameri)