5.2. Protocol de monitorizare pentru speciile asociate habitatelor de stâncărie

Presură de munte (Emberiza cia), una dintre speciile-țintă ale metodologiei

Metodologia descrisă mai jos are ca scop evaluarea periodică a speciilor de păsări asociate habitatelor de stâncărie din România și obținerea de date populaționale care să permită în timp detectarea tendințelor numerice la nivelul populațiilor speciilor-țintă. Suplimentar, datele vor fi folosite (împreună cu alte date disponibile) pentru a realiza harta de distribuție a speciilor legate de aceste habitate și la îmbunătățirea cunoștințelor asupra efectivelor naționale.
Prin habitatele de stâncărie se face referire la acele habitate care au roca expusă, o înălțime considerabilă și suprafață mare, caracteristici care dau naștere unor condiții microclimatice locale specifice. Aceste tipuri de habitate găzduiesc adeseori specii mai rare, care sunt strict dependente de ele. Elaborarea unei metode suplimentare pentru aceste specii a fost necesară din două considerente majore. Primul considerent este dat de suprafața redusă a acestui tip de habitat (comparativ cu alte habitate) la nivel național. Din cauza acestui aspect, orice altă metodologie de colectare a datelor va avea ca rezultat slaba reprezentare a acestor habitate, datele numerice obținute fiind insuficiente pentru o analiză riguroasă. Al doilea considerent este legat de accesibilitatea habitatului. Acest lucru face ca metodologiile obișnuite să fie imposibil de aplicat pe un astfel de teren accidentat.

Brumăriță de stâncă (Prunella collaris), una dintre speciile-țintă ale metodologiei

Metode de eșantionaj la nivel național

Unitatea de bază a eșantionajului metodologiei este pătratul de 1x1 km. Aceste pătrate trebuie amplasate în habitatele corespunzătoare, astfel încât să asigure reprezentativitate pe tipurile majore de stâncării prezente în suprafața evaluată. Din cauza faptului că datele necesare despre habitatele vizate nu sunt disponibile la detaliile corespunzătoare, una dintre modalitățile de a asigura reprezentativitatea este includerea locațiilor cunoscute, bazându-se pe opiniile experților (expert opinion).

Pentru reducerea efectului subiectivității asupra eșantionajului, pătratele amplasate trebuie să fie reprezentative și pentru habitatele de stâncării cartate (cunoscute, pentru care există date spațiale). Pentru realizarea și validarea reprezentativității eșantionajului stâncăriilor documentate și prezente în diferite seturi de date, este indicată utilizarea grilajului oficial al Uniunii Europene cu rezoluția de 10x10 km în proiecția ETRS89-LAEA, disponibil pe pagina oficială a Agenției Europene de Mediu (EEA).

Pentru eficientizarea colectării datelor din unitățile de eșantionaj, este indicată gruparea pătratelor de 1x1 km în perechi; în acest fel, un observator poate efectua observații în 2 pătrate într-o zi de lucru.

Fiind o metodă specifică unei categorii de habitat, realizarea eșantionajului la nivel național pentru această metodologie a ținut cont în principiu de habitatele de stâncării. Din cauza lipsei informațiilor detaliate despre aceste habitate pe plan național, a fost nevoie de utilizarea atât a opiniei experților (expert opinion), cât și a informațiilor existente în mai multe seturi de date care conțineau informații despre habitate de stâncării. Informațiile existente despre habitatele de stâncării au fost compilate din seturile de date Corine Land Cover (versiunile 2006 și versiunea 2018) și datele „Natura 2000-2012 v. 20191218” oferite de Agenția Europeană de Mediu (EEA) prin serviciile Copernicus. După compilarea datelor relevante despre habitatele de stâncării, setul de date a fost intersectat cu grilajul oficial de 10x10 km al Agenției Europene de Mediu (EEA).

Prin această metodă au fost identificate 176 pătrate de 10x10 km care conțin habitate cu stâncării. Aceste pătrate arătau o reprezentativitate scăzută pentru cele mai numeroase habitate de stâncării pe plan național, habitatele care erau în zonele de deal și de munte din interiorul pădurilor.

Habitatele de stâncării pot să aibă variabilitate ridicată în funcție de regiune, rocă și grad de expunere. În consecință, ca prim pas, au fost separate în trei categorii majore de stâncării:
• stâncării aride din Dobrogea;
• stâncării din zona alpină (peste limita pădurilor);
• stâncării din zonele de deal și munte cu vegetație forestieră semnificativă.

În eșantionajul elaborat conform metodologiei, unitatea de bază este pătratul de 1x1 km. Din cauza faptului că suprafețele și proporțiile exacte a habitatelor cu stâncării sunt necunoscute pe plan național, numărul unităților de eșantionare pe categoriile majore a fost decis pe baza opiniei experților, în urma cunoștințelor acumulate pe teren, luând în considerare și pătratele de 10x10 km care conțineau habitate corespunzătoare. Astfel, au fost acoperite cu unități de eșantionaj stâncăriile de la altitudini înalte din zona alpină, stâncăriile predominant calcaroase din zona de deal și munte, deseori înconjurate de păduri, și stâncăriile aride submediteraneene din Dobrogea.

În acest fel au fost selectate:

• 26 de locații de eșantionaj pentru stâncării din Dobrogea;
• 40 de locații de eșantionaj pentru stâncării alpine;
• 158 de locații pentru stâncării de pădure.

În totalitate au fost desemnate 224 de unități de eșantionaj. Pentru accesibilitate și creșterea eficienței colectării datelor, în 112 locații, aceste unități de eșantionaj au fost grupate în perechi.

Figura 1. Harta cu distribuția eșantionajului

Repetabilitatea

Pentru monitorizare este recomandabil ca repetarea întregului eșantionaj să se facă o dată la 3 ani (fiecare unitate de eșantionaj să fie evaluată de 2 ori în intervalul de 6 ani).
În cazul în care nu este posibilă repetarea în acest mod, este obligatoriu ca toate eșantioanele să fie evaluate cel puțin o dată în intervalul de 6 ani.

Perioada observațiilor în teren

Fiecare locație trebuie vizitată o singură dată pe sezon. Unitățile de eșantionaj sunt distribuite pe întreg teritoriul țării, iar condițiile climatice variază foarte mult. Speciile-țintă au debutul perioadei active de reproducere decalat; suplimentar, accesibilitatea la unitățile de eșantionaj din zonele înalte poate fi imposibilă primăvara, din cauza zăpezii. În consecință, perioada de evaluare va fi decalată altitudinal, pentru a acoperi mai bine sezonul de reproducere a speciilor-țintă și pentru asigurarea accesului.

Astfel, perioadele în care se vor efectua vizitele sunt:

• 25 aprilie - 25 mai în zonele joase (altitudinal sub 1.000 m);
• 1 iunie - 30 iunie în zonele înalte (altitudinal peste 1.000 m).

Vizita preliminară este recomandată pentru familiarizarea cu terenul, identificarea locurilor de acces și planificarea traseelor parcurse sau a punctelor de observații.

Activitatea de monitorizare se bazează pe principiul acoperirii totale cu efort standardizat. Pătratele de 1x1 km vor fi parcurse de către observatori pe jos cu o viteză cât mai constantă, acoperind cât mai complet habitatele de stâncărie din pătrat.

Observațiile se vor desfășura în intervalul orar 6:00-12:00 și vor ține exact 2 ore. În consecință, este foarte important ca observatorii să fie familiarizați cu terenul și să planifice colectarea datelor dinaintea începerii observațiilor. În caz contrar, este foarte greu ca aceștia să armonizeze timpul aflat la dispoziție cu acoperirea necesară a habitatului vizat.

Specii necoloniale:

• Monticola saxatilis (mierlă de piatră);
• Emberiza cia (presură de munte);
• Prunella collaris (brumăriță de stâncă);
• Oenanthe pleschanka (pietrar negru);
• Tichodroma muraria (fluturaș de stâncă).

Specii coloniale:

• Apus apus (drepnea neagră);
• Tachymarptis (Apus) melba (drepnea mare);
• Ptyonoprogne rupestris (lăstun de stâncă);
• Cecropis (Hirundo) daurica (rândunică roșcată).

Specii ocazionale (alte specii, care nu fac neapărat obiectul 
metodologiei, dar sunt prezente în aceste tipuri de habitate):

• Falco peregrinus (șoim călător);
• Bubo bubo (buhă);
• Delichon urbicum (lăstun de casă);
• Hirundo rustica (rândunică).

Mierlă de piatră, Presură de munte, Brumăriță de stâncă, Pietrar negru, Fluturaș de stâncă, Drepnea neagră, Drepnea mare, Lăstun de stâncă, Rândunică roșcată, Șoim călător, Buhă, Lăstun de casă, Rândunică

Speciile-țintă observate vor fi înregistrate cu ajutorul unei aplicații mobile (recomandat), special adaptată pentru această metodologie, în locația exactă în care au fost văzute prima dată, notând sexul, vârsta și comportamentul acestora, dacă este posibil. Alternativ, acestea vor fi marcate pe o hartă, în cazul folosirii formularelor de teren.

Dacă observatorul detectează specii coloniale vizitând o locație posibilă de cuibărit, se va opri și va încerca să confirme cuibăritul și să determine cât mai exact numărul perechilor cuibăritoare.

În cazul în care o porțiune a habitatului de stâncărie este inaccesibilă pe jos, observatorul va trebui să găsească puncte de observație care asigură o acoperire vizuală cât mai completă a habitatului inaccesibil. Din aceste puncte, stâncăriile trebuie scanate (preferabil cu o lunetă) pentru a căuta speciile-țintă. Timpul petrecut în punctele fixe (din totalul celor 2 ore de observații) va fi proporțional cu suprafața habitatului inaccesibil din pătrat. Punctele de observație devin fixe pe viitor, de aceea coordonatele lor vor fi înregistrate și comunicate coordonatorului schemei de monitorizare, pentru asigurarea repetabilității. Totodată, se va nota și timpul petrecut în fiecare punct de observație, iar perioadele de timp vor rămâne fixe pentru asigurarea repetabilității condițiilor de colectare a datelor în viitor.

Condițiile meteorologice și timpul observațiilor pot afecta detectabilitatea speciilor-țintă. În consecință, observatorii vor nota la începutul și la finalul observațiilor ora exactă și condițiile meteorologice (nebulozitatea și intensitatea vântului, conform scării Beaufort). Observațiile nu vor fi efectuate pe ploaie abundentă sau pe vânt cu intensitate mai mare de 3 pe scara Beaufort. În cazul în care condițiile meteorologice devin nefavorabile, observațiile trebuie suspendate și reluate după ce condițiile devin corespunzătoare pentru colectarea datelor (cu condiția să se încadreze și în intervalul orar al metodologiei).

În timpul colectării datelor, observatorii vor realiza și o listă completă a tuturor speciilor de păsări observate, notând pentru fiecare specie cel mai înalt cod de cuibărit posibil.

Suplimentar, observatorii trebuie să efectueze fotografii cu habitatele-țintă, respectiv minimum o fotografie cu habitatul de stâncărie din punctele fixe de observație (dacă acestea sunt amplasate pe unitatea de eșantionaj, conform metodologiei).

Aplicarea protocolului într-un pătrat din eșantionajul național aflat în zona Parcului Național Munții Măcinului:

Imagine realizată din dronă cu un habitat tipic din pătratul monitorizat

Observarea prin binoclu

Acolo unde terenul permite, zona este străbătură la pas

Observatorul introduce datele în aplicația mobilă

Este identificat un mascul teritorial de pietrar negru (Oenanthe pleschanka), una dintre speciile-țintă ale metodologiei

Este identificat prin lunetă un exemplar de vânturel roșu (Falco tinnunculus)

Este identificat un mascul teritorial de pietrar sur (Oenanthe oenanthe), specie tipică pentru habitatul respectiv

Aplicarea protocolului în două pătrate din eșantionajul național aflat în zona Canaraua Fetii:

Zonă industrială abandonată și ruinată, aflată în pătratul nordic, folosită pentru cuibărit de specii-țintă ale metodologiei

Exemplar de rândunică roșcată (Cecropis daurica) cu material pentru cuib – una dintre speciile-țintă ale metodologiei,
care cuibărește în zona industrială abandonată

Pătratul sudic include, în principal, trei zone similare formate din pereți naturali de calcar, folosiți pentru cuibărit
de speciile-țintă. Acest prim perete poate fi abordat prin observare de la distanță prin binoclu (calcarele fiind expuse)
și prin parcurgerea unei rute la baza peretelui.

Observarea de la distanță (prin binoclu)

Completarea observațiilor parcurgând ruta de la baza peretelui

Observarea dintr-un punct de deasupra peretelui

Aplicarea protocolului într-un pătrat cu stâncării și structuri artificiale asimilabile acestora din Carpați:

Observatorul ajunge în pătrat, oprește la primul loc ales pentru observații și își instalează luneta.
Având în vedere natura terenului (cu pereți inaccesibili), observațiile se fac din mai multe puncte,
pentru a acoperi complet zonele cu habitate de stâncării.

Observarea prin lunetă

Observarea prin binoclu

Introducerea observațiilor în aplicația mobilă

Introducerea observațiilor în aplicația mobilă

Un al treilea punct de observare la baza unui perete inaccesibil pe care cuibăresc speciile-țintă presură de munte
(Emberiza cia), drepnea mare (Tachymarptis melba) și lăstun de stâncă (Ptyonoprogne rupestris), dar și alte specii,
cum este vânturelul roșu (Falco tinnunculus). Barajul aflat între pereții de stâncă este folosit pentru cuibărit de
speciile drepnea mare (Tachymarptis melba) și lăstun de casă (Delichon urbicum).

Lăstuni de casă din colonia de pe baraj, culegând material pentru construirea cuiburilor. Printre ei, un exemplar de
lăstun de stâncă care cuibărește pe peretele alăturat, aflat și el în căutare de material pentru cuib.

Presură de munte, coborâtă la baza pereților, în căutare de hrană

Se introduc observațiile în aplicația mobilă

Nivelul de pregătire al observatorilor

Nivelul de pregătire necesar al specialiștilor este unul mediu. Observatorii trebuie să cunoască foarte bine toate speciile caracteristice habitatelor de stâncărie, inclusiv cântecul/sunetele produse de acestea. Fiind o metodă mai dificilă din punct de vedere fizic, este nevoie de observatori experimentați, cu experiență de teren în abordarea zonelor cu acces dificil, mai ales în cazul zonelor de stâncărie montane, greu accesibile.

Este recomandat ca, atunci când este posibil, în cazul implementării metodologiei pe suprafețe mai reduse, să se păstreze metodologia de bază, cu adaptările de eșantionaj recomandate mai jos. În cazul în care acest lucru nu este posibil, este preferabil ca adaptările metodologiei să fie făcute în așa fel încât alternativele utilizate să permită colectarea de date compatibile cu datele colectate prin metodologia națională. Dacă niciuna dintre alternativele de mai sus nu este fezabilă, pot fi implementate alte metodologii, detaliate mai jos.
În cazul implementării metodologiei în anumite zone mai restrânse ca suprafață (SPA-uri sau alte arii protejate), sunt necesare câteva modificări pentru a asigura optimizarea metodologiei. Aceste modificări pot viza atât adaptarea eșantionajului (cu păstrarea în linii mari a metodologiei), cât și implementarea unor metodologii alternative, care pot furniza date mai exacte, însă sunt mai solicitante din punct de vedere al efortului uman. Indiferent de metodologia folosită, aceasta trebuie păstrată pentru evaluările ulterioare, pentru comparabilitatea datelor și obținerea de informații legate de tendințele populațiilor.
România, ca membru al Uniunii Europene, are obligația de a raporta o dată la 6 ani, pe lângă efectivele, respectiv tendințele populațiilor naționale ale tuturor speciilor de păsări și efectivele, respectiv tendințele populațiilor speciilor listate în Anexa 1 a Directivei Păsări din Ariile de Protecție Specială Avifaunistică (SPA-uri). Cu toate că eșantionajul național acoperă parțial și SPA-urile, ar fi de preferat ca datele din schema națională să fie completate de monitorizarea realizată de administratorii siturilor în cadrul implementării planului de management. Condiția utilizării acestora este compatibilitatea lor cu datele colectate prin schema națională. Din acest motiv, este puternic recomandată utilizarea metodologiei naționale, adaptată nevoilor locale. Coordonatorul național al schemei poate oferi asistență în această direcție, prin urmare este recomandată contactarea acestuia.
Menționăm că pot exista multe situații în care, din anumite motive (eficiență, dorința de a obține date de calitate superioară, mai exacte, date cu caracter diferit), este complet justificată aplicarea unei metode diferite, incompatibile cu schema națională. Vor fi prezentate mai jos câteva alternative, însă lista nu este exhaustivă.

A. Adaptarea eșantionajului

Metodologia vizează în mod strict habitatele de stâncărie, în consecință adaptarea ei pe zone sau suprafețe mai restrânse poate fi realizată prin acoperirea totală a habitatului vizat, cu caroiaj de celule de 1x1 km, menținând metodologia nealterată.

B. Adaptarea metodologiei naționale în vederea obținerii unor date mai exacte

Pentru adaptarea metodologiei în scopul colectării unor date mai exacte, poate fi mărit numărul de vizite pentru evaluarea fiecărei unități de eșantionaj, în cadrul aceluiași sezon. Această schimbare poate crește calitatea datelor colectate din mai multe puncte de vedere, fără a afecta compatibilitatea metodei cu schema națională:
• creșterea detectabilității: mai multe specii-țintă ale metodologiei au o detectabilitate redusă, din cauza numărului mic de exemplare și a comportamentului criptic. În consecință, creșterea numărului de vizite în unitățile de eșantionaj poate fi o opțiune a intensificării efortului, fără alterarea metodologiei de bază;
• creșterea acoperirii temporale: perioadele de activitate ale speciilor-țintă pot fi decalate pe diferite niveluri, în funcție de regiunea geografică și altitudine. În consecință, prin creșterea numărului de vizite pot fi surprinse toate speciile în perioadele în care au o activitate ridicată, îndeplinind condițiile optime pentru detectarea lor în mod eficient.

În cazul vizitelor repetate, pentru a păstra compatibilitatea cu metodologia națională, cel puțin una dintre ieșiri trebuie efectuată în perioada obligatorie a metodologiei naționale.

C. Alte metode, incompatibile cu metodologia națională

Metoda traseelor/transectelor liniare. Este o metodă mai solicitantă și limitată pe habitatele cu acces, dar oferă posibilitatea calculării funcțiilor de detecție pentru corectarea detectabilității incomplete și, în consecință, oferă o evaluare mai precisă. În cadrul acestei metodologii sunt desemnate trasee liniare de eșantionaj în mod aleatoriu (stratificat, pe tipuri de habitat dacă e cazul), care acoperă zona studiată. Traseele se parcurg cu o viteză de deplasare cât mai uniformă și redusă. Din locul observării se notează distanța perpendiculară față de traseul predefinit al fiecărui exemplar al speciilor-țintă. Pentru îmbunătățirea estimărilor pot fi utilizate dispozitive speciale pentru măsurarea distanțelor. Traseele se repetă de două ori sau până când numărul de detecții al speciilor-țintă este corespunzător de mare pentru efectuarea analizelor statistice (în general este necesar un minimum de 30 de observații/specie). Pentru mai multe detalii privind metodologia, se poate consulta bibliografia dată.

Metoda cartării teritoriilor. Este o metodă extrem de solicitantă ca timp și este limitată la habitatele cu acces, dar are avantajul că oferă evaluări foarte precise asupra populațiilor speciilor-țintă. În cadrul acestei metodologii sunt desemnate suprafețe de eșantionaj (reduse ca dimensiune, pentru a putea fi acoperite în intervalul orar 6:00-12:00). Suprafața se parcurge complet, în trasee paralele, pentru a se nota detaliat pe harta de teren toate teritoriile speciilor-țintă. Vizitele se repetă de 3-5 ori, în funcție de resursele disponibile. Pentru mai multe detalii privind metodologia, se poate consulta bibliografia dată.

Se vor nota următoarele informații:

• numele observatorilor;
• data și ora observației;
• viteza vântului pe scara Beaufort;
• nebulozitatea (acoperirea cerului cu nori, în procente);
• locația păsărilor observate (pe hartă, în cazul aplicațiilor mobile, ori notând distanța la care au fost observate sau auzite prima dată, în cazul folosirii carnetelor de teren);
• specia observată sau auzită;
• sexul și vârsta indivizilor observați, eventual și comportamentul acestora, dacă este posibil;
• numărul de perechi cuibăritoare;
• pe lângă speciile-țintă, observatorii vor realiza și o listă completă a tuturor speciilor de păsări observate, notând pentru fiecare specie cel mai înalt cod de cuibărit posibil;
• suplimentar, observatorii trebuie să efectueze fotografii cu habitatele-țintă, respectiv minimum o fotografie cu habitatul de stâncărie din punctele fixe de observație (dacă acestea sunt amplasate pe unitatea de eșantionaj, conform metodologiei);
• traseele (track-urile) se înregistrează cu ajutorul GPS-ului, care se folosește pe tot parcursul vizitelor pe teren (cu setarea de înregistrare a track-ului pornită), din momentul intrării pe pătrat.
După fiecare vizită, track-ul de descarcă și se salvează astfel: codul pătratului și data, în format ZZLLAAAA (ex. CA0418_21042013).

Exemplu de înregistrare a observațiilor cu ajutorul unei aplicații mobile:

Se alege task-ul corespunzător din aplicația legată la baza de date Ornitodata
(Art. 12 Rocky Habitats/Stâncărie) și se inițiază o sesiune de observații prin
selectarea pătratului din eșantionajul național (introducând codul acestuia).
Se introduc, de asemenea, datele generale:
numele observatorilor, data și ora începerii sesiunii, condițiile meteo.

Adăugarea unei observații pentru pătratul respectiv se face prin apăsarea
punctului de pe hartă în care a fost văzută pasărea (pentru introducerea
poziției observației în cadrul pătratului) și prin selectarea speciei din lista
aflată sub hartă.
Se completează câmpul cu numărul de exemplare și (opțional) câmpurile
referitoare la codul de cuibărire, vârsta și sexul exemplarelor observate.

La încheierea observațiilor din pătrat se obține lista înregistrărilor respective.

După realizarea observațiilor de teren, observatorii vor trimite în cât mai scurt timp următoarele date către coordonatorul programului:

1. Datele colectate în pătratele de 1x1 km despre speciile-țintă, cu toate informațiile auxiliare; acestea sunt fie în format electronic (dacă au fost colectate cu ajutorul aplicațiilor mobile), fie în carnete de teren completate pentru fiecare locație (original și copie scanată/fotografiată);
2. Datele colectate despre toate speciile de păsări din pătratul de 1x1 km; este recomandată utilizarea aplicațiilor mobile pentru înregistrarea exactă a locației; alternativ, pot fi notate și în formularul de teren;
3. Traseele (track-urile) înregistrate cu GPS-ul: aparatul GPS se folosește pe tot parcursul vizitelor în teren (cu setarea de înregistrare a track-ului pornită), din momentul intrării pe pătrat. Pentru o gestionare și arhivare mai ușoară a traseelor înregistrate, este indicat ca toate traseele să fie denumite astfel: Codul pătratului_Data în format ZZLLAAAA (exemplu: CA0418_21042010);
4. Un set de fotografii. Pentru o gestionare și arhivare mai ușoară a fotografiilor este indicat ca pozele să fie aranjate într-o arhivă (denumită conform indicațiilor de la trasee).

Coordonatorul trebuie să arhiveze și să păstreze toate datele colectate (atât cele legate de specii, cât și datele auxiliare, precum traseele și fotografiile), pentru a fi accesibile în cazul necesității unor analize, precum cele care fac referire la situația națională a metodologiei.

Pentru implementarea în condiții optime a metodologiei este nevoie de următoarele echipamente:

• binoclu;
• lunetă;
• ceas;
• determinator de păsări;
• jurnal de teren;
• harta pătratului;
• aparat GPS (track-log ON);
• aparat foto;
• busolă (opţional);
• vestimentaţie potrivită: încălţăminte impermeabilă potrivită deplasărilor pe stâncărie (bocanci aderenți), îmbrăcăminte călduroasă.

Anexa 1 - Formular de teren (completat)